Un bărbat în jur de 65 de ani a reușit performanța de a prădui nu mai puțin de trei agenți economici din Onești, aflați foarte aproape unul de altul, în doi timpi și trei mișcări. Omul nostru nu a făcut cine știe ce “achiziții”, ceea ce sugerează că ori este cleptoman, ori are probleme psihice.
De fiecare dată, bărbatul a acționat în același mod. A intra smerit pe ușă și a cerut persoanei cu care a dat nas în nas, fie un simplu angajat sau chiar patronul societății, să-i ofere un mic ajutor bănesc, pentru că are în îngrijire mai mulți copii, de diferite vârste, și abia mai face față cu cheltuielile cotidiene.
Prima “victimă” a fost personalul de la restaurantul Oops. O singură clipă de neatenție din partea oamenilor de acolo a fost de ajuns pentru ca individul să subtilizeze două telecomenzi TV. Evident, în următoarea clipă s-a făcut nevăzut!
Se pare, însă, că “prada” nu l-a mulțumit pe deplin pe hoțoman. Acesta s-a oprit câțiva metri mai încolo, la o bijuterie, unde a folosit aceeași “placă”. Milostiv din fire, patronul bijuteriei i-a dat 25 de lei. La plecare însă, ce să vezi?!!! Bărbatul cu identitate încă necunoscută nu s-a dezmințit, și a ciordit ce i-a picat în mână, un amărât de pix care stătea stingher pe tejghea.
Omul nostru și-a continuat „ziua de lucru” la fel de “entuziast”. În timp ce mergea el așa agale pe trotuar, i-a făcut cu ochiul o clinică, cum altfel decât una optică! Acolo, “povestea” cu copiii mulți și amărâți a curs la fel de înduioșător, numai că, prinsă cu treabă până peste cap, asistenta nu i-a dat foarte mare importanță. Mai mult decât atât, fata s-a întors cu spatele către bătrânel, când acesta făcuse și el, la rândul său, stânga-mprejur, pregătindu-se să iasă. Dar în timp ce asistenta a preluat unul dintre clienții care așteptau să le vină rândul, bărbatul, altfel foarte dibaci, și-a însușit una dintre zecile de rame de ochelari expuse. De data asta, posibil fără să conștientizeze, captura a fost chiar babană, rama având un preț de vânzare de 350 de lei.
Și-acum, să tragem linie: două telecomenzi, un pix și o ramă de ochelari, plus 25 de leuți “cheș”! Pentru nicio oră de muncă, nu e rău deloc! Asta dacă nu cumva individul nostru și-a mai exersat dexteritatea și în alte locuri la fel de primitoare.
Camerele video l-au surprins pe bătrânel în plină acțiune, iar înregistrările au ajuns la poliție. Din câte se pare, ar fi vorba despre un bărbat care se află în evidențele medicilor psihiatri, acest lucru putând explica cumva comportamentul antisocial al acestuia. Furturile au avut loc alaltăieri (n.r. – marți, 10 ianuarie).
Sursa foto: captură video