În după-amiaza zilei de ieri, un conducător auto a accidentat un bărbat de 64 de ani, care se angajase neregulamentar în traversarea străzii. Victima se află internată la spital.

 La data de 05 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, despre faptul că, pe strada Bulevardul Vasile Pârvan, din localitate, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că apelantul, de 31 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce conducea un autoturism a acroșat un bărbat, de 64 de ani, din municipiu, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii.

În urma impactului pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru conducătorul  auto şi de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 05 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Oneşti au fost sesizaţi despre faptul că, pe DJ 116 din comuna Pârgăreşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un bărbat de 67 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma impactului pietonul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru conducătorul  auto şi de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Bacău