Un bărbat din Sascut, judeţul Bacău, a fost păcălit de un escroc că a câştigat un premiu oferit de către Altex România, dar că pentru a-i fi expediat premiul trebuie să trimită o sumă de bani prin mandat poştal, relatează adevarul.ro.
Mesajul prin care era anunţat drept câştigătorul unui laptop şi a sumei de 10.000 de euro era plin de greşeli gramaticale însă acest astfel nu l-a pus pe gânduri pe băcăuan. Acesta s-a conformat solicitării şi a sunat la numărul indicat în mesaj pentru a afla detaliile privind ridicarea ”marelui premiu”.
„Felicitări. În urma tragerii la sorţi ALTEX va desemnat câştigătorul unui laptop Toshaiba şi suma de 10.000 E. Pentru informaţi apelaţi acest număr de telefon”, este mesajul care l-a făcut pe bărbatul din Sascut să creadă că dat norocul peste el.
După primirea mesajului, a format numărul în cauză, iar persoana apelată i-a transmis că este angajat al ALTEX şi că, prin tragere la sorţi, a fost desemnată câştigătoarea sumei de 10.000 Euro şi a unui laptop. De asemenea, i-a adus la cunoştinţă că trebuie să achite suma de 430 lei pentru a-i fi expediat premiul.
Păgubitul a comunicat interlocutorului datele de stare civilă şi s-a deplasat la oficiul poştal, unde, prin mandat poştal, a trimis suma de 430 lei pe numele indicat la telefon.
Ulterior depunerii banilor a contactat din nou pe escroc, care a rugat să aştepte 30 de minute în vederea confirmării plăţii. După expirarea timpului persoana vătămată a fost contactată din nou şi de această dată invocând o procedură internă, escrocul i-a solicitat să mai trimită suma de 645 lei, care-i va fi înapoiată o dată cu primirea premiului, prin intermediul B.C.R. Oneşti.
Fără să stea prea mult pe gânduri, băcăuanul a trimis din nou suma solicitată, prin intermediul oficiului poştal, iar ulterior, văzând că nu mai este contactată de către autor, s-a interesat la poştă dacă sumele de bani trimise au fost ridicate. Angajaţii Oficiului Poştal nr.1 Oneşti i-au comunicat că banii au fost ridicaţi şi că este posibil să fie victima unei înşelăciuni.
Dându-şi seama că a fost păcălit, bărbatul a anunţat poliţia. În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe escroc: un bărbat de 43 de ani din Bacău.
„Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi şi-a arătat disponibilitatea de a achita prejudiciu creat, în cuantum de 1.120 lei. Acesta a refuzat să dea mai multe detalii despre comiterea faptei”, au precizat anchetatorii.
Trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, bărbatul s-a sustras cercetării judecătoreşti. Pentru că nu a fost prezent la instanţă şi nu şi-a exprimat disponibilitatea privind munca în folosul comunităţii, judecătorii au dispus condamnarea acestuia la un an de închisoare în regim de detenţie. Cum prejudiciul nu a fost recuperat, escrocul a fost obligat să achite victimei suma de 1.120 de lei. (foto: imagine ilustrativă)













