La data de 20 decembrie a.c., polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, ocazie cu care au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Ghimeş-Făget, care transporta 45 de pomi de Crăciun, fără a deţine documente de provenienţă.
Față de cel în cauză s-a luat măsura sancționarii contravenționale cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării celor 45 de pomi de Crăciun, care au fost predaţi Ocolului Silvic Ghimeş-Făget.
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ REAMINTEŞTE:
Comercializarea brazilor de iarnă presupune respectarea condiţiilor de legalitate!
Astfel, locurile de comercializare sunt supuse autorizării, sub sancţiune contravenţională. Pentru un cumpărător, primul semn de ilegalitate ar putea fi prezenţa vânzătorului la colţul străzii, în faţa imobilului unde locuieşte sau în alte asemenea locuri.
Bradul de Crăciun, comercializat prin structurile abilitate silvice are ataşată o marcă dreptunghiulară. Lipsa acestui element este un semn de ilegalitate, iar cumpărarea unui asemenea produs ne face oarecum părtaşi la fapta contravenţională ori de natură penală a „comerciantului”.
Transportul materialelor lemnoase de orice fel, deci şi a brăduţilor, se poate face numai dacă există acte de provenienţă.
Fapta de tăiere fără drept de puieţi (brazi de Crăciun), în funcţie de paguba produsă, calculată în regim silvic, poate constitui fie infracţiune, fie contravenţie, iar făptaşii devin „răufăcători ai mediului” chiar în preajma Crăciunului.
Conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice transportul pomilor de Crăciun nemarcaţi cu marca prevăzută de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 și 5000 de lei.