Un bărbat de 34 de ani, din Bacău, care dorea să-și pună capăt zilelor, a fost oprit să comită gestul extrem de doi agenți de la Poliția Locală, care se aflau în misiune de verificare a zonei Tractorul, din apropierea gării din Brașov.

Incidentul s-a petrecut acum două zile (n.r. – joi, 27 iulie), bărbatul originar din Bacău, care era desculț, fiind observat de cei doi polițiști locali chiar în momentul în care se pregătea să se arunce în fața unei garnituri de tren, care se apropia cu viteză, după cum informează adevarul.ro.

“Persoana respectivă era desculţă şi se plângea de faptul că o dor picioarele, care erau inflamate. De asemenea, poliţiştii locali au remarcat, în timp ce încercau să îl identifice, faptul că bărbatul de 34 de ani prezenta şi scăpări de memorie.

Acestea sunt şi motivele pentru care oamenii legii au chemat ambulanţa şi au însoţit pacientul pentru a-l preda medicului de gardă de la Urgenţe.

Patrula Poliţiei Locale se afla în apropierea căii ferate, în interiorul misiunii pentru menţinerea ordinii şi linistii publice”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale.