Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă.

La data de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat pe raza municipiului, un bărbat de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Bacău a emis un mandat de arestare preventivă.

Cel în cauză era urmărit naţional, pentru comiterea infracţiunilor de agresiune sexuală, distrugere şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)