(P)

Dacă n-ai bani de mare, dar ai chef de distracție, o alternativă ieftină și bună poate fi Slănic Moldova. Începând de astăzi și până duminică, stațiunea montană situată la jumătate de oră de mers cu mașina de Onești va găzdui prima ediție a Festivalului de Umor “Marin Cimponeriu”.

Evenimentul va avea loc în Parcul Central din Slănic Moldova, iar în cele trei zile de spectacol pe scenă vor urca artiști consacrați și anume Andrei Duban, Cornel Palade și Mihaela Condurache (vineri, 14 iunie, începând cu orele 18.00), Marius Bodochi, Anca Sigartău, Manuela Cara (sâmbătă, 15 iunie), formația Azur cu Nelu Vlad (duminică, 16 iunie, între orele 12.00-14.00).