Acasă Actualitate Aveți GRIJĂ pe unde mergeți! În ONEȘTI s-au furat mai multe grătare...

Aveți GRIJĂ pe unde mergeți! În ONEȘTI s-au furat mai multe grătare pluviale. Doi INDIVIZI au căzut în plasa polițiștilor

 

La data de 04 iunie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Bacău, poliţiştii au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, menţinerea climatului de ordine publică şi prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2 pe raza întregului judeţ.

Au fost instituite 10 filtre rutiere, fiind verificate 441 de autovehicule şi legitimate 789 de persoane. Totodată, au fost efectuate 111 testări cu aparatul etilotest.

Tot cu ocazia executării activităţilor, au fost verificate 346 de persoane privind modul de respectare a măsurilor de protecţie sanitară şi 149 de mijloace de transport în comun.

În urma acestei acţiuni, poliţiştii au aplicat 290 de sancţiuni contravenţionale, din care, 171 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei, 72 pentru încălcări ale Legii nr. 55 din 2020, 41 de sancţiuni pentru nerespectarea Legii 61 din 1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, iar restul la alte acte normative. Au fost reţinute 7 permise de conducere, 5 dintre ele fiind pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemple:

  1. Poliţiştii au identificat doi tineri, de 16 şi de 18 ani, din com. Ştefan cel Mare, bănuiţi că ar fi sustras de pe raza municipiului Oneşti mai multe grătare metalice de la receptori de ape pluviale. (în primăvară, un astfel de furt a fost surprins de camerele de supraveghere – CITEȘTE ȘI: (VIDEO) FURĂ DE SAR CAPACELE! BĂRBAȚI SURPRINȘI ÎNTR-O INCINTĂ  DIN ONEȘTI CÂND SUSTRAG UN CAPAC DE CANAL)
  2. Totodată a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Oneşti care ar fi înţepat două anvelope ale unui autoturism parcat pe strada Aleea Parcului, din localitate. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)