Pentru că ancheta polițiștilor criminaliști este în curs de desfășurare, informațiile cu privire la jaful care a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 10 iunie, la casa de amanet Ambia, de pe Calea Mărășești, din Onești, “transpiră” foarte greu în presă.
Totuși, reporterii UNU PE TROTUȘ au aflat că victima atacului petrecut în urmă cu trei zile la casa de amanet Ambia, de pe Calea Mărășești, din Onești, se află în afara oricărui pericol. Din informațiile noastre, este vorba despre o femeie în vârstă de 38 de ani.
Potrivit spuselor purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești, dr. Adrian Brânzaniuc, imediat după ce a fost adusă la Compartimentul Primiri Urgențe (CPU), femeii rănite i s-a efectuat o tomografie computerizată, care a evidențiat o comoție cerebrală, în urma loviturii primită la cap. Casiera a părăsit, între timp, unitatea spitalicească.
În ceea ce privește mobilul acțiunii – jaful – surse neoficiale susțin că din seiful casei de amanet ar fi dispărut nu mai puțin de 7 kilograme de bijuterii de aur! În plus, autorul jafului ar fi sustras și telefonul mobil al casierei.
“Cât timp este o anchetă în curs de desfășurare, nu vă putem da nici un fel de relații cu privire la acest eveniment, aceasta este procedura în astfel de situații”,ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, agent șef adjunct Cătălina Crețu.
În interiorul casei de amanet, chiar deasupra ghișeului, există o cameră video care mai mult ca sigur a surprins momentul jafului, imaginile fiind deja puse la dispoziția organelor de anchetă.
Dacă inițial se vorbea despre doi autori, se pare că jaful a fost comis de o singură persoană, un bărbat care a intrat în casa de amanet având fața acoperită și fiind îmbrăcat în haine de gunoier.