Comercianții din bazarul din Onești care nu și-au permis închirierea unui spațiu comercial în oraș, după ce au fost obligați să elibereze perimetrul în care și-au vândut marfa timp de 20 de ani, și-au cumpărat corturi, pe care și le-au montat pe platoul din spatele pieței agrolimentare.

Pentru un cort au plătit sume cuprinse între 500 și 700 de lei, în funcție de dimensiuni. “S-au dus banii de porc!”, a glumit, amar, unul dintre ei.

Tot lângă producătorii agricoli și-au găsit loc și câțiva basarabeni. Aceștia și-au expus marfa direct pe jos. Condițiile sunt improprii.

“Vântul ne dă corturile peste cap, câteva dintre ele deja s-au rupt și am dat o groază de bani pe ele. Unde mai pui frigul pe care trebuie să-l îndurăm!”, s-a plâns unul dintre comercianți. Dacă în vechile tarabe de tablă măcar își puteau lăsa marfa peste noapte, acum vor fi nevoiți să se plimbe cu lucrurile pe care le au la vânzare precum țiganii cu cortul. “La sfârșitul zilei, strângem toată marfa și o ducem acasă. Încercăm să găsim o variantă, ne gândim să facem de pază prin rotație, câte 2-3 persoane pe noapte”, a explicat un domn.

Pentru fiecare metru pătrat de teren pe care îl ocupă în noua locație, comercianților li se percepe o taxă de un leu/zi, plata făcându-se zilnic, nu la lună, ca înainte. Există și un avantaj: comercianții care dintr-un motiv sau altul nu mai deschid “prăvălia” într-una din zile sau mai multe, nu mai sunt puși la plată pentru acele zile.

010203040506