Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău este permanent la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. În acest weekend, poliţiştii au luat toate măsurile necesare pentru un trafic rutier în siguranţă, depistând conducători auto care se aflau sub influenţa alcoolului.

Astfel, la data de 04 august a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii din Oneşti au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, sub influenţa alcoolului.

În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

………………

La aceeaşi dată, în jurul orei 19.30, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier a depistat un bărbat de 37de ani, din comuna Răcăciuni, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

……………………..

La data de 05 august a.c., în jurul orei 04.00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere anulat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat.

…………….

Poliţiştii recomandă participanţilor la trafic să nu conducă autovehicule dacă au consumat alcool şi să nu se urce în maşină cu cineva sub influenţa alcoolului.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va continua activităţile pe linia combaterii consumului de alcool de către conducătorii auto.

Sursa: IPJBacău