Metro Cash & Carry Romania a inițiat retragerea de la comercializare și de la clienti a unui lot de pulpe de pui superioare spate produse de SC Superdrob SA care aveau data de expirare 20 octombrie 2022 după ce s-a descoperit în urma analizelor că erau infestate cu Salmonella Enteritidis.
”În cazul în care ați cumpărat produsul menționat mai sus, vă rugăm să nu îl consumați și să îl returnați în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL până pe 11.12.2021, urmând să primiți contravaloarea acestuia. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de acest incident”, transmite Metro.
Produsul s-a aflat la vânzare în 19 magazine Metro.
Salmonella este infecția cu bacterii din specia Salmonella Enteritidis.
Bacteria Salmonella trăiește în tractul intestinal al animalelor infectate și la om și poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.
”Simptomele infecției cu Salmonella – salmoneloza – sunt, de obicei, gastro-intestinale: diaree (uneori cu sânge), febră, greață, vomă, crampe abdominale. Aceste simptome pot fi severe, în special la copiii mici, persoanele în vârstă și persoanele cu sistemul imunitar slăbit (cum ar fi cele cu HIV / SIDA, cancer, diabet, boli de rinichi). Simptomele pot să apară după 6 – 72 ore de la infectarea cu bacteria Salmonella (perioada de incubație) și durează în general până la o săptămână. În cazurile severe, diareea poate fi atât de gravă iar deshidratarea atât de accentuată încât bolnavul trebuie spitalizat pentru a i se administra lichide și electroliți intravenos”, arată medicii de infecțioase.
Aceștia avertizează că procesul infecțios începe numai după ce bacteriile Salmonella, nu doar toxinele lor, ajung la nivelul tractului gastro-intestinal.
”Ele intră în intestinul subțire și se multiplică în peretele acestuia (forma localizată). Răspunsul local la endotoxinele eliberate este enterita și tulburările gastro-intestinale. În forma generalizată a bolii, bacteriile Salmonella trec din intestin în sânge și sunt transportate la diverse organe (ficat, splină, rinichi), unde formează focare secundare – abcese (forma septică). (foto: imagine ilustrativă)











