După ani de zile de așteptări, oneștenii care doresc să efectueze o banală investigație RMN nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până la Bacău. Din noiembrie, adică în câteva zile, serviciul de imagistică medicală prin rezonanță magnetică va fi disponibil în orașul lor, în cadrul unei clinici private, care se va deschide în spatele pieței agroalimentare centrale.
La pachet cu o echipă medicală profesionistă, primul aparat RMN din Onești va sta la dispoziția pacienților începând de luna viitoare, în cadrul unei noi clinici private ANTARES.
A doua clinică ANTARES din Onești (prima funcționează de câțiva ani lângă restaurantul Intim) se va deschide zilele viitoare în spatele pieței agroalimentare, în acea clădire cu etaj în care pe vremuri a funcționat o fabrică de pâine.
“În secolul XXI, aparatul RMN este indispensabil în investigațiile medicale. Mă bucur că un astfel de aparat, care nu este un moft, ci o necesitate, va fi disponibil și la Onești, într-un final. Investigația prin rezonanță magnetică este strict necesară pentru anumite diagnostice. Sunt mai multe examinări care se pot realiza cu aparatul RMN și care nu pot fi efectuate decât cu ajutorul acestor aparate. Este vorba despre examinări craniene, a cordului, a sânului, a sistemului osteo-articular, a coloanei vertebrale”, ne-a explicat un medic de ce este atât de important ca un oraș ca Oneștiul să dispună de un aparat RMN.
Clinica ANTARES aduce la Onești servicii medicale în premieră, printre care și cele de imagistică medicală, atât de așteptate în condițiile în care până acum pacienții cărora li se recomanda efectuarea unei astfel de investigații erau nevoiți să ajungă tocmai la Bacău.
Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești nu dispune de aparat RMN – care poate ajunge să coste chiar și un milion de euro! – doar Spitalul Județean de la Bacău având în dotare un astfel de aparat, nu însă de mult timp, ci abia din noiembrie 2016.
ANTARES CLINIC s-a înființat în iulie 2010, la Piatra Neamț, oferind o gamă largă de servicii medicale. ANTARES CLINIC are încheiate contracte de colaborare cu cei mai mari operatori de servicii medicale și societăți de asigurare din țară: Regina Maria, Polisano, Medsana, Allianz Țiriac-Asigurari SA, Signal Iduna Asigurări Reasigurări, Intermedicas, etc.