Acasă Actualitate Anunţul de ULTIMA ORĂ al primarului Neghină privind străzile din ONEȘTI: „Din...

Anunţul de ULTIMA ORĂ al primarului Neghină privind străzile din ONEȘTI: „Din această noapte, începând cu ora 22.00…”

 

Primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină, a anunţat, astăzi, într-o postare pe Facebook, că din această noapte toate străzile și parcările din oraș vor fi măturate și spălate mecanizat.

„Nou și normal!

Din această noapte, începând cu ora 22:00, personalul DPP va acționa mecanizat la măturarea și spălarea drumurilor și a parcărilor.

Primul sector va fi pe b-dul Oituz, zona dintre intersecțiile cu străzile Poștei și Tineretului, pe partea cu spațiile comerciale.

În acest sens, mă adresez conducătorilor auto care parchează în zona sus-menționată să vină în sprijinul nostru și să elibereze parcarea începând cu ora 20.00.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Acțiunea va continua zilele următoare pe străzile neafectate de lucrările de infrastructură, vă vom informa conform graficului de lucrări.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a precizat primarul Neghină. (foto: imagine ilustrativă)