Apariția unui nou focar de gripă aviară în nordul Bulgariei a determinat Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Bacău să dispună un set de măsuri drastice, printre care și închiderea tuturor târgurilor de păsări din județ.

Dat fiind pericolul dat de apariția în țara vecină a unui nou focar de gripă aviară, DSVSA Bacău a impus un set de măsuri, cea mai drastică dintre acestea fiind interzicerea târgurilor de păsări.

“Interzicerea regrupării păsărilor domestice și a altor păsări ținute în captivitate cu ocazia târgurilor, piețelor, expozițiilor și altor reuniuni”, se arată într-un comunicat al DSVSA Bacău.

Mai mult decât atât, doar o persoană dintre cele din zona exploatației de păsări are dreptul să intre în această zonă, iar rațele și gâștele trebuie pe cât posibil separate de celelalte păsări din gospodărie.

Un nou focar de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5, a fost confirmat într-o fermă de rațe din regiunea Loveci.

Vezi toate măsurile luate de DSVSA în print screen-ul alăturat.