Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de vreme severă, în toată țara, până marți, 9 iunie, ora 6.00.

Astfel, potrivit meteorologilor, luni (8 iunie), vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în vestul și nordul teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Meteorologii avertizează că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) în majoritatea regiunilor. (foto: imagine ilustrativă)