Hidrologii au emis, joi, o nouă alertă de inundaţii pentru râuri din patru judeţe, respectiv Vaslui, Iași, Constanța și Tulcea. Avertizarea cod galben a intrat în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până vineri, la aceeași oră. O informare de ploi și vijelii este valabilă până joi, la ora 20.00, scrie observatornews.ro.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis, joi, că este risc de viitură în patru județe, respectiv Vaslui, Iași, Constanța și Tulcea, până vineri, la orele prânzului. Hidrologii INHGA au prelungit codul galben hidrologic cu 24 de ore, acesta având valabilitate începând de joi, de la ora 12:00, până vineri, la aceeași oră. Vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Negreşti – amonte de stația hidrometrică Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi); Bahlui – bazinul superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior (judeţul Iaşi) și râurile mici din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).
Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomene de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de atenție. Acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Vaslui.
Deoarece există riscul creșterii rapide a nivelului apei, hidrologii recomandă vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații. (foto: imagine ilustrativă)