Pornit pe rețelele de socializare, cel mai nou scandal al câinilor fără stăpân de la Onești – al doilea izbucnit în nici 2 ani – pune față în față aceleași entități: autoritățile locale și Help Animals From Onești, organizație nonguvernamentală pentru protecția animalelor.
Delirul a plecat de la publicarea pe net a unor fotografii în care apărea un câine sfâșiat, într-un țarc, despre care primarul Nicolae Gnatiuc a spus, cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții ONG-urile de ajutorare a animalelor (vineri, 03 noiembrie), că sunt cât se poate de reale. “Situația este regretabilă, dar vorbim despre un caz izolat. Nu face nimănui cinste ce s-a întâmplat acolo și s-a declanșat o anchetă pentru a se găsi vinovatul”, a precizat edilul-șef.
Faptul că în cei doi ani care au trecut de la precedentul scandal (care a ajuns inclusiv în presa centrală – vezi AICI), adăpostul câinilor fără stăpân din Onești și-a schimbat mult în bine înfățișarea și nici argumentul că numărul câinilor eutanasiați este incomparabil mai mic decât al celor dați spre adopție nu au contat prea mult când s-a dezbătut problema padocului în sine, mai precis a dreptului de administrare a acestuia.
“În ultimii doi ani, la adăpostul de la Onești s-au efectuat mai puține eutanasieri decât se fac în mod obișnuit într-un cabinet medical privat.”
Victor Popescu, medic veterinar la adăpostul câinilor fără stăpân de la Onești
Ioan Paris, directorul DPP, și Lidia Zahiu, președintele organizației Help Animals From Onești, au avut un schimb de replici mai tăios, sugerându-ne, fără voie, că adăpostul în sine ar reprezenta o miză mai importantă decât soarta maidanezilor.
În acest fel, reprezentanții Help Animals From Onești n-au părut foarte interesați de oferta autorităților – un teren de 1.000 mp, acordat cu titlu gratuit, pentru construirea unui adăpost nou – insistând pe faptul că cel mai bine ar fi să li se concesioneze adăpostul existent. Ceea ce, bineînțeles, Paris nici nu a vrut să audă.
“Dacă ne-ați delega gestionarea adăpostului, ați scăpa de orice critică. Nu vor mai apărea discuții despre cât de bine hrăniți și îngrijiți sunt câinii din adăpost. Considerăm că cea mai bună soluție este concesionarea adăpostului, doar componenta privind capturarea câinilor să rămână în sarcina primăriei.”
Lidia Zahiu, președinte Help Animals From Onești
“Nu este posibilă predarea acestei activități către un ONG, pentru că n-am mai ști nici măcar care este rata de capturare a câinilor de pe domeniul public, iar pentru mine este primordială sănătatea și siguranța cetățenilor orașului! Dar nu văd de ce nu am putea avea două forme de adăposturi, una publică și una privată?!”
Nicolae Gnatiuc, primar Onești
De-a lungul timpului, presa locală și centrală deopotrivă au semnalat un aspect despre care nu s-a vorbit deloc în cadrul discuțiilor purtate în sala de ședințe a consiliului local: afacerea “câinele fără stăpân”.
Sunt articole cu duiumul despre cât de profitabile sunt afacerile cu maidanezi la export, iar dintr-un material mai vechi (2009), publicat de digi24.ro, aflăm că numai pentru capturarea fiecărui câine fără stăpân de pe străzile Bucureștiului Primăria Capitalei plătea 219 lei!
Revenind la întâlnirea de vineri dimineață, la care a luat parte și președintele Asociației “Cuțu, cuțu” din București, Marcela Pâslă, primarul Gnatiuc a avansat ideea încheierii unui parteneriat public-privat și a amintit că reprezentantul Help Animals From Onești are acces 8 ore pe zi în interiorul padocului, deși ONG-ul nu a semnat încă protocolul care să-i dea acest drept:“Dacă, Doamne-ferește!, se întâmpla ceva cu acest voluntar, cine răspundea? Vă spun eu: răspundeam eu și DPP-ul! Îmi doresc ca acest parteneriat să fie unul asumat, să existe un protocol semnat pe hârtie”
În cadrul discuțiilor purtate în sala de ședințe a consiliului local, s-au mai ridicat și alte probleme cum ar fi faptul că o parte din câinii adoptați sunt abandonați, la scurtă vreme, pe domeniul public. Totodată, Lidia Zahiu a semnalat faptul că în ultimele zile câinii nu ar fi primit deloc de mâncare și că programul de vizită este prea scurt, împiedicând adopțiile. “Sunt oameni care nu pot ajunge la adăpost între orele 10.00-14.00, fiindcă sunt la serviciu. Ar trebui prelungit acest program și să funcționeze și sâmbăta, nu doar de luni până vineri”, a spus aceasta.
În urma acestei remarci, autoritățile au decis să mărească programul de vizite din cursul săptămânii până la ora 18.00.
“Nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată promotorul eutanasierii. Noi încercăm să rezolvăm problema supraaglomerării adăpostului prin adopție”
Nicolae Gnatiuc, primar Onești