Un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului iar autoutilitara pe care o conducea s-a răsturnat, imaginea cu mașina cu roțile în sus atrăgând zeci de gură-cască. Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, 13 februarie, pe o stradă din municipiul Bacău.
Potrivit ISU Bacău, în urma accidentului nu au rezultat persoane încarcerate. Șoferul, un tânăr de 20 de ani, și pasagerul din dreapta au suferit răni minore și au refuzat să fie transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul spitalului din Bacău, pentru investigații suplimentare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind zero.
Accidentul a avut loc pe strada Calea Moldovei și cel mai probabil a fost cauzat de viteza excesivă, care a făcut ca șoferul să piardă controlul asupra volanului și să se răstoarne.
Sursa foto: ISU Bacău