La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 18:20, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a procedat la oprirea unui autoturism care circula pe strada Lunca Bistriţei, către calea Moldovei din municipiu.

Deși s-a efectuat semnal regulamentar de oprire având semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcţiune, autoturismul nu a oprit, fiind urmărit pe strada Calea Moldovei până pe strada Călugăreni, unde a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

La volanul autoturismului a fost identificată o tânără de 19 ani, din Bacău, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date aceasta figura ca având dreptul de a conduce suspendat.

Tânăra a fost reținută de polițiști pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri procedurale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)