Un accident mortal s-a produs duminică, 20 septembrie, pe DN12A Onești-Miercurea Ciuc, în localitatea Beleghet, comuna Agăș. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 14.00 și a implicat un singur vehicul.
Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Brașov, se deplasa cu motocicleta pe DN12A, iar la un moment dat a căzut de pe vehicul.
În urma căzăturii, motociclistul a suferit răni grave. La fața locului au fost începute manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a decedat.

„La data de 20 septembrie, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN12A, în comuna Agăș.
Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi căzut de pe aceasta.
În urma impactului cu partea carosabilă, bărbatul a suferit leziuni și a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decedat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat cms. Cătălina Crețu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost cauzele care au dus la pierderea controlului motocicletei și căderea pe partea carosabilă.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. (foto: Facebook)













