La data de 27 februarie a.c, în jurul orei 02.00, poliţiştii din Târgu Ocna au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Cărămidăriei din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetări a rezultat faptul că, un localnic de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidăriei a pierdut controlul volanului şi a acroşat gardul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)