Un accident rutier grav s-a petrecut azi-noapte (duminică, 18 februrarie, în jurul orei 03.30), în municipiul Moinești, mașina la volanul căreia se afla un tânăr de 18 ani, din Comănești, izbind violent un stâlp de iluminat stradal.

Potrivit ISU Bacău, accidentul s-a petrecut pe strada Atelierelor, din municipiul Moinești, iar tânărul care a pierdut controlul volanului  a rămas captiv în mormanul de fiare al mașinii, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru eliberarea acestuia.

Șoferul care abia își luase permisul de conducere a fost scos din mașină în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme și leziuni și a fost preluat de o ambulanță, fiind transportat de urgență la spital.

Tânărul de 18 ani era singur în mașină.

Din cauza stării de sănătate grave a șoferului, polițiștii rutieri moineșteni care au preluat cazul nu l-au putut testa cu aparatul etilotest, pentru a putea determina dacă acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice, recoltându-i probe de sânge.

Sursa foto: desteptarea.ro