Acasă National / Externe SE RĂCEȘTE în mai multe regiuni, VREMEA împarte țara între toamnă și...

SE RĂCEȘTE în mai multe regiuni, VREMEA împarte țara între toamnă și vară. Cea mai NOUĂ prognoză emisă de ANM

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 30 octombrie – 12 noiembrie 2023. Conform specialiștilor ANM, vremea se menține caldă până miercuri, cu temperaturi maxime de 26…28 grade în sud și sud-est. Marți, vor fi averse prin vest, centru, nord și la munte, iar de joi revenim la normalul termic pentru această perioadă.

ANM a emis luni, 30 octombrie 2023, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, până la finalul primei săptămâni, apoi temperaturile încep să scadă până la medii de 12 – 13 grade, notează observatornews.ro.

VREMEA ÎN MOLDOVA

În ultimele zile din luna octombrie, valorile termice se vor situa peste mediile specifice perioadei, astfel încât se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 22 și 24 de grade și minime, în medie, între 7 și 10 grade.

La începutul lunii noiembrie temperaturile vor mai scădea și vor fi maxime în general de 16…18 grade și minime de 6…10 grade, urmând ca până la sfârșitul primei săptămâni din interval să se încălzească treptat și să se înregistreze maxime între 16 și 21 de grade și minime, în medie, între 6 și 11 grade.

În ultima săptămână din interval tendința temperaturii va fi de scădere treptată, astfel încât maximele estimate vor scădea de la 20 de grade până la 12 grade și minimele de la 11 grade până la 4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.

VREMEA LA MUNTE

În primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie și se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 15…16 grade și minime de 5…7 grade.

Ulterior, în prima zi din noiembrie, se va resimți o scădere a temperaturilor și vor fi maxime, în medie, în jurul a 8 grade și minime în jurul a 1 grad, urmând ca până la finalul primei săptămâni din noiembrie să se înregistreze maxime, în medie, între 9 și 12 grade și minime între 2 și 6 grade.

În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 4…6 grade și ale minimelor de -1…3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie. (foto: observatorneews.ro)

AFLĂ CUM VA FI VREMEA ȘI ÎN CRIȘANA, TRANSILVANIA, MARAMUREȘ, DOBROGEA, MUNTENIA, OLTENIA