Acasă Actualitate CÂND se va mai face la ONEȘTI FESTIVALUL VERII. Oneștenii au aflat...

CÂND se va mai face la ONEȘTI FESTIVALUL VERII. Oneștenii au aflat RĂSPUNSUL

 

Festivalul Verii, sărbătoarea tradițională care se desfășura an de an în Onești în luna august, nu s-a mai ținut în ultimii doi ani, în urma unei decizii a administrației publice locale determinată de scandalul din 2021 pe tema mizeriei din parc (VEZI DETALII AICI).

Primarul Laurențiu Neghină a promis la vremea respectivă că, atât timp cât va mai fi el primar, la Onești nu se va mai organiza Festivalul Verii și a înlocuit obișnuita „chermeză” de vară din parcul municipal cu Recitalurile Verii.

„Deși a fost cel mai aglomerat festival din toate timpurile, făcând un bilanț al postărilor și comentariilor apărute în mediul online, a fost și criticat.

Nu voi da vina nici pe organizator, care nu și-a respectat contractul, nici pe salariații DPP, întrucât asigurarea curățeniei cădea în sarcina organizatorului și nici pe funcționarii primăriei pentru că nu au monitorizat așa cum trebuia situația, ci îmi asum întreaga vină.

Îmi cer scuze pentru eventualul disconfort si va asigur că atât timp cât eu voi fi primar, așa ceva nu se va mai întâmpla la Onești!”, preciza Neghină, într-o postare pe Facebook.”

CÂND SE MAI FACE FESTIVALUL VERII LA ONEȘTI

Cu toate că Festivalul Verii ajunsese să fie criticat de mulţi oneşteni, la doi ani de la ultima ediţie sunt destui care întreabă dacă tradiţionala sărbătoare a Oneştiului în sezonul estival se va mai desfășura vreodată. Sunt interesați să afle mai ales cei veniți din străinătate, în concediu, care găseau în Festivalul Verii un bun prilej nu doar de distracție în stil câmpenesc, ci și de regăsire.

Primarul Laurențiu Neghină a lămurit, ieri, această chestiune. „Toată lumea mă întreabă ce se întâmplă cu Festivalul Verii. Din punctul meu de vedere, trebuie să trecem la alt nivel. Celor care vor Festivalul Verii, le spun că sunt o mulţime de localităţi în împrejumiri unde pot să meargă la Festivalul Verii.

Cine își dorește Festivalul Verii, eu nu mă ascund după deget, la următoarele alegeri să studieze pliantele candidaților, și care își trece Festivalul Verii, sunt liberi să voteze cu candidatul respectiv”, a spus Neghină la finalul ședinței Consiliului Local Onești de joi. (foto: arhivă)

CITEȘTE ȘI: Un mare PARC DE DISTRACȚII este prezent la ONEȘTI, weekend-ul acesta. Motivele pentru care merită să-l vizitezi