Localnicii din Mănăstirea Cașin au fost atenționați de către reprezentanții autorității publice locale cu privire la prezența mai multor urși în arealul comunei situate nu departe de Onești.
Primarul comunei Mănăstirea Cașin, Adriana Enache, le atrage atenția localnicilor asupra pericolului și-i îndeamnă să fie precauți.
„În urma semnalării prezenței mai multor exemplare de urs brun pe raza comunei Mănăstirea Cașin, rugăm cetățenii să fie precauți, să nu intervină în niciun fel și să apeleze de urgență 112. Viața are prioritate!”, a transmis edilul-șef al comunei Mănăstirea Cașin.
România este invadată de urșii care s-au înmulțit și își caută hrană în localități, din ce în ce mai des.
Specialiștii spun că în România sunt în prezent peste 8.000 de urși, iar numărul maxim ar trebui să fie de circa 4.000 de exemplare, pentru a se menține un echilibru natural. Exemplarele care ar trebui să fie vânate, în cotele de prevenție, sunt masculii care au devenit agresivi în păduri, gonind în general ursoaicele cu pui spre zonele locuite de oameni. (foto: imagine ilustrativă)












