Acasă Actualitate (VIDEO) Care a fost CAUZA INCENDIULUI DEVASTATOR de astăzi, de la Coțofănești....

(VIDEO) Care a fost CAUZA INCENDIULUI DEVASTATOR de astăzi, de la Coțofănești. O casă a fost DISTRUSĂ complet de flăcări, iar proprietarul a suferit arsuri la mâini

 

Pompierii oneșteni, împreună cu colegi de la ISU Vrancea, care au acționat cu nu mai puțin de șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două autospeciale de primă intervenție și comandă, au avut astăzi o misiune dificilă, în satul Borșani, comuna Coțofănești, după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări.

În momentul în care au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați și exista riscul ca flăcările să se extindă și asupra gospodăriei vecine.

„Incendiul s-a manifestat la nivelul unei construcții de tipul P+M și la nivelul unei anexe. A fost afectată o suprafață de aproximativ 300 de mp.

Proprietarul a suferit arsuri minore la membrele superioare, a fost preluat de ambulanţa SMURD Vrancea şi a fost transportat la spital”, a declarat Ema Tereş, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău. (foto: captură video)