Duminică seară, în intervalul orar 18:45– 19:30, județul Bacău s-a aflat sub o atenționare meteorologică COD ROȘU. Au fost copaci puși la pământ, acoperișuri smulse de vântul puternic, curți inundate. Localități afectate: com. Motoșeni, com. Podu Turcului, com. Stănișești, com. Lipova, com Oncești, com. Glăvănești, com. Secuieni, com. Izvorul Berheciului, orașul Slănic Moldova și municipiul Bacău.
„Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele hidrometeorologice (degajări de arbori, îndepărtare elemente de construcție).
Pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor, în misiuni au fost angrenate 45 de efective și 14 mijloace, acționându-se în cooperare cu comitetele locale pentru situații de urgență”, au precizat reprezentanţii ISU Bacău.
ISU Bacău mai informează că, premergător situației descrise, au fost dispuse următoarele măsuri:
– transmiterea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din zonele vizate a măsurile specifice ce trebuie adoptate în cazul producerii unor fenomene meteorologice periculoase în vederea informării populației;
– menținerea legăturii permanente cu comitetele locale aflate sub incidența avertizărilor meteorologice;
– verificarea tuturor mijloacelor destinate intervenției la inundații și fenomene meteo periculoase.
De asemenea, pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor, la nivelul inspectoratului a fost crescută capacitatea operațională și a fost activată grupa operativ. (foto: arhivă)











