Acasă Sport Medalie de argint pentru oneșteanca Carina Bălașa la Campionatele Europene Școlare de...

Medalie de argint pentru oneșteanca Carina Bălașa la Campionatele Europene Școlare de Badminton, din Franța!

 

Jucătoarea de badminton Carina Bălașa, eleva antrenorului-emerit Mircea Agapi, și-a trecut în cont un nou rezultat remarcabil, pe plan internațional.

Carina Bălașa (foto, mijloc) a obținut medalia de argint cu echipa României de badminton, la Campionatele Europene Școlare care s-au desfășurat de curând în Franța, la Clermont-Ferrand.

La doar 14 ani (împliniți luna trecută), Carina Bălașa se poate mândri deja cu un palmares foarte bogat, obținând numeroase distincții interne și internaționale.

Mircea Agapi, cel care a descoperit-o pe Carina Bălașa, își pune mari speranțe în eleva sa, pe care dorește să o vadă evoluând la Jocurile Olimpice din 2024. Atunci, Carina Bălașa va avea 21 de ani, vârsta maturității sportive perfecte în badminton.

Selecționata națională care a participat la Europenele din Franța a fost formată din Carina Bălașa, Alexandra Chiosa, Denisa Stemate, Teodor Cioroboiu, Petre Comănescu, Bogdan Stoica.