Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale “Ghiță Mocanu” din Onești s-a reunit astăzi într-o ședință-fulger, după ce o elevă a fost confirmată cu COVID-19, și a decis să nu suspende cursurile fizice la clasa în care învață fetița respectivă.
Într-o adresă trimisă Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău (VEZI PRINT SCREEN), se menționează faptul că nu se justifică aplicarea unei asemenea măsuri (suspendarea cursurilor fizice pentru o perioadă de 14 zile) în condițiile în care eleva confirmată pozitiv nu a venit la școală în cele trei zile scurse de la deschiderea noul an școlar și, prin urmare, nu a intrat în contact cu colegii.
Instituția Prefectului Bacău a făcut public în această dimineață faptul că, în urma aparițiilor unor cazuri de COVID-19, șase clase din județul Bacău și-au suspendat cursurile fizice pe o perioadă de 14 zile, printre acestea regăsindu-se și Școala Gimnazială “Ghiță Mocanu”(DETALII AICI). (foto: imagine ilustrativă)














