UPDATE – 13.09: FOTO-DOCUMENT. REACȚIA conducerii Școlii “GHIȚĂ MOCANU” din Onești, după apariția unui caz de COVID la o elevă a școlii – DETALII AICI
ȘTIREA INIȚIALĂ
Nu s-a încheiat încă nici măcar prima săptămână de la deschiderea noului an școlar că, în județul Bacău, sunt deja suspendate cursurile suspendate la mai multe clase, din cauza COVID-19. Este vorba despre șase clase, câte una de la fiecare dintre unitățile de învățământ următoare: Colegiul Tehnic de Comunicații N.V. Karpen (fostul PTTR), Colegiul Național Gheorghe Vrănceanu Bacău, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Onești, Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu Bacău, Școala Gimnazială Miron Costin și Școala Gimnazială Ghiță Mocanu Onești.
Cursurile au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile. Vorbim despre cursurile cu prezență fizică, fiindcă elevii de la clasele în cauză vor desfășura cursuri online.
„Dacă există chiar și un singur caz într-o clasă, cursurile trec pentru 14 zile în online”, explică prefectul județului Bacău, Tudorița Lungu.
Trebuie precizat că Școala Gimnazială Ghiță Mocanu din Onești se află în reabilitare, astfel că elevii acesteia urmează cursurile fizice în cadrul altor unități de învățământ din oraș.
Școala unde s-a depistat un caz de COVID-19 poate sa treacă în întregime în online , în baza unei anchete epidemiologice, parcurgând următorul traseu decizional: propunerea Consiliului de administrație al școlii respective, aviz ISJ, DSP și hotărâre CJSU. (foto: imagine ilustrativă)













