Acasă Actualitate Două femei din Bacău, AGRESATE de soți, au cerut ajutorul poliției

Două femei din Bacău, AGRESATE de soți, au cerut ajutorul poliției

 

La data de 16 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, despre faptul că în cursul zilei a avut un conflict cu soțul ei, în urma căruia acesta a ameninţat-o şi împins-o.

Deplasându-se la fața locului, având în vedere gravitatea faptei şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării formularului de risc întocmit, polițiștii au emis pe numele acestuia un ordin de protecție provizoriu, pentru o durată de 5 zile.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și ”amenințare”.

La data de 16 august a.c., în jurul orei 21.30, tot polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, au fost sesizați de către o femeie de 27 de ani, despre faptul că în cursul zilei a avut un conflict cu soțul ei, în vârstă de 39 de ani, care a agresat-o fizic.

Deplasându-se la fața locului, având în vedere gravitatea faptei şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării formularului de risc întocmit, polițiștii au emis pe numele acestuia un ordin de protecție provizoriu, pentru o durată de 5 zile.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”violenţă în familie”. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)