Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ. O nouă ALERTĂ de la ANM. Furtuni și ploi abundente...

ULTIMA ORĂ. O nouă ALERTĂ de la ANM. Furtuni și ploi abundente  în județul Bacău și multe alte județe din țară

Vremea rea se prelungește cel puțin până la sfârșitul zilei de luni, 21 iunie, în jumătatea estică a țării. ANM a transmis o nouă avertizare de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului.

Județul Bacău se află sub avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică până luni, 21 iunie, ora 22.00.

“În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, precizează meteorologii.  (foto: imagine ilustrativă)