Până astăzi, 29 iulie, în județul Bacău au fost confirmate 1.290 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivelul județului, față de ultima raportare au fost înregistrate 32 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 față de precedenta raportare s-au înregistrat în județul Prahova – 101, Argeș – 98, Dâmbovița – 84. La polul opus sunt județele Covasna, Satu Mare, Giurgiu și Călărași, primele două cu câte 2 noi cazuri, celelalte cu câte 3.
La nivel național, față de ultima raportare s-au înregistrat 1.182 noi cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 643 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (10 fiind din Bacău).
Până astăzi, 2.269 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.07.2020 (10:00) – 29.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 30 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. (foto: imagine ilustrativă)











