Europarlamentarul Dragoș Benea anunță că firma care lucrează la Varianta Ocolitoare a Bacăului, UMB Spedition, a mobilizat zilele acestea un contingent dublu de muncitori, de la 250 la 500, acest lucru fiind posibil după ce firma deținută de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a finalizat lucrările la un tronson de autostradă, în vestul țării.
“UMB turează la maxim motoarele pe CENTURĂ‼
CENTURA BACĂULUI – 500 de muncitori
Zilele acestea, numărul muncitorilor la CENTURA BACĂULUI s-a DUBLAT ‼ de la 250 la 500 de muncitori.
Datorită faptului că firma UMB și-a finalizat/recepționat cu succes lucrările la tronsonul 3 din autostrada Lugoj – Deva, toți muncitorii de acolo au fost redistribuiți pe șantierul Centurii Bacăului!
Rând pe rând au căzut toate minciunile legate de derularea acestui proiect: fugă de pe șantier, lipsa de finanțare, lipsa autorizației, gradul de execuție, etc.
Există și finanțare și constructor puternic dedicat, experimentat iar condițiile meteo sunt favorabile.
Apreciez încă o dată activitatea grupului de lucru condus de subprefectul Valentin Ivancea care a permis constructorului să lucreze pe toată lungimea șantierului (aproape 33 km), eliminând toate barierele administrative”, este mesajul postat pe Facebook de europarlamentarul Dragoș Benea.











