Acasă Actualitate TOPUL LICEELOR din ONEȘTI, după mediile de la Bacalaureat 2019. Peste 1.200...

TOPUL LICEELOR din ONEȘTI, după mediile de la Bacalaureat 2019. Peste 1.200 de CONTESTAȚII, la nivelul județului

 

Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” este liceul numărul 1 din Onești în ceea ce privește rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2019, fiind urmat îndeaproape de Colegiul Național “Grigore Moisil”.

96,08% este rata de promovare obținută de absolvenții Colegiului Național “Dimitrie Cantemir” din Onești, în vreme ce la “Moisil” rata de promovare de anul acesta este de 95,32% (rezultate înainte de publicarea rezultelor finale, după contestații).

Al treilea cel mai bun liceu din Onești este Liceul Teologic “Fericitul Eremia”, unde rata de promovare a fost 84,38%.

La nivel județean, primele trei locuri sunt ocupate, în ordine, de Colegiul “Gheorghe Vrânceanu” Bacău (99,52% rată de promovare), de Colegiul “Ferdinand I” (99,40%) și de Colegiul “Vasile Alecsandri” (99,16%). Cele mai bune licee din Onești ocupă locurile 4 și 5 în județ, după rata de promovare.

Altfel, de la Liceul Tehnologic din Onești au luat BAC-ul doar șase candidați, iar la Liceul Tehnologic “Petru Poni” numai 8 candidați au trecut BAC-ul din cei 24 elevi care au susținut examenul. Interesant este că de la Liceul Tehnologic din Onești au susținut examenul doar 16 elevi, restul până la cei 57 înscriși neprezentându-se.

Pe de altă parte, nu mai puțin de 1.278 de candidați din tot județul au depus contestații fiind nemulțumiți de rezultele de la Bac 2019. (foto: arhivă)