Acasă Actualitate EXCLUSIV: Descoperire macabră în Comănești. Un bărbat a fost găsit mort pe...

EXCLUSIV: Descoperire macabră în Comănești. Un bărbat a fost găsit mort pe o stradă din cartierul Lăloaia

 

Un bărbat din Comăneşti a făcut astăzi după-amiază o descoperire macabră. Pe strada 22 Decembrie din cartierul Lăloaia, acesta a dat peste un bărbat decedat, în condiții încă necunoscute.

„Veneam de la slujba de Bobotează cu părinții mei și la un moment dat am văzut o persoana căzuta pe stradă. Ne-am oprit să vedem despre ce este vorba, eventual să dăm o mână de ajutor. Acolo mai erau în jur 6-7 persoane. Am sunat la 112, iar la fața locului a sosit un echipaj SMURD și polițiștii. Am înțeles că bărbatul venea de la alimentara când deodată s-a prăbușit la pământ, fără semne vitale, fără puls”, a declarat bărbatul.

Trupul fără viață al bărbatului va fi supus unei necropsii, astfel încât anchetatorii să afle cum a murit.

Agent şef de poliţie, Gabriel Dumitrache, purtător de cuvânt IPJ Bacău: „La data de 06 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost găsită căzută pe o stradă din localitate.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Comănești, aflat în stare de inconștiență. Acesta a fost preluat de un echipaj medical, însă, din nefericire, a fost constatat decesul.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.” (text: Viorel Cîrîc; foto: imagine ilustrativă)