În timp ce la Onești majorările de impozite au declanșat o amplă controversă publică, la Slănic Moldova situația este exact opusă: proiectul privind creșterea taxelor și impozitelor locale a fost respins de consilierii locali, cu riscuri serioase pentru bugetul orașului.
La Onești, proprietarii de locuințe au început deja să resimtă efectele noilor impozite. Un exemplu semnalat în mediul online arată o creștere spectaculoasă: impozitul pentru un apartament cu două camere a urcat de la 220 de lei la 587 de lei, adică o majorare de peste 200%, mult peste estimările inițiale de 70–80% anunțate la nivel național.
În contrast, la Slănic Moldova, proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele pentru anul viitor nu a trecut de votul consiliului local. Deși decizia pare favorabilă cetățenilor, administrația locală avertizează că orașul riscă să rămână fără alocări importante de la bugetul de stat, inclusiv cote defalcate din TVA și sume din impozitul pe venitul global.
„Vom fi nevoiți să aplicăm impozitele stabilite de Codul fiscal și nu vom putea acorda bonificația de 10% pentru plata integrală până la 31 martie 2026”, a declarat primarul din Slănic Moldova.
Astfel, dacă la Onești nemulțumirea vine din creșterea abruptă a impozitelor, la Slănic Moldova problema este blocajul decizional, care poate afecta grav finanțarea orașului.











