Un accident înfiorător a avut loc luni, 18 august, puțin după ora 11:00, pe autostrada Egnatia, între localitățile Komotini și Xanthi, în Grecia, înainte de punctul de taxare Iasmos. Potrivit primelor informații, un TIR ar fi intrat cu peste 100 km/h în două mașini care așteptau la stația de taxare de la Iasmos. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre autoturisme a fost cuprins instantaneu de flăcări. Zona este frecvent tranzitată de turiști români care se îndreaptă spre Thassos, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia.
Accidentul a implicat un TIR și două autoturisme, iar în urma impactului s-a declanșat un incendiu puternic. Potrivit autorităților, trei persoane au murit carbonizate, iar altele au fost rănite, inclusiv șoferul camionului, care a fost transportat în stare gravă la spitalul din Xanthi, informează publicația eKathimerini.
„Strigau după ajutor, dar nu a mai fost nimic de făcut”
Imaginile de la locul accidentului au fost descrise drept șocante de către martorii oculari. Aceștia susțin că într-una dintre mașinile implicate în accident se aflau patru persoane, dintre care trei au rămas prinse între fiare. Au fost auzite strigând după ajutor, însă nu au mai putut fi salvate, fiind cuprinse rapid de flăcări. A patra persoană a fost extrasă în viață și transportată la spital.
În cel de-al treilea autoturism se aflau alți patru pasageri, care, din fericire, nu au suferit răni grave.
Informațiile au fost confirmate și într-o postare pe Instagram: „Un accident șocant de mașină s-a produs luni (18.08) la prânz pe Egnatia Road Xanthi – Komotini, în apropierea drumului Jasmos. În circumstanțe până acum necunoscute, un camion s-a ciocnit cu două autovehicule, rezultând izbucnirea unui incendiu, iar trei persoane și-au pierdut viața. (…) Într-un autoturism se aflau 4 persoane, dintre care 3 au fost torturate (strigând după ajutor, conform mărturiilor cetățenilor care se aflau la fața locului), iar o persoană a fost grav rănită. (…) În al treilea autoturism se aflau alte 4 persoane care nu par a fi fost grav rănite.”
Cadavrele au fost găsite carbonizate
Pompierii s-au luptat zeci de minute cu flăcările și au reușit cu greu să stingă incendiul și să extragă victimele.
„Trei cadavre ale unor persoane neidentificate au fost recuperate în timpul stingerii unui incendiu la un autoturism, în urma unui accident rutier, la km 537 al drumului Egnatia Odos, în zona Amaxades”, se arată într-un mesaj publicat de pompierii greci pe platforma X.
Deocamdată nu există informații oficiale privind identitatea victimelor. Martorii spun că printre mașinile implicate s-ar fi aflat și autoturisme cu numere de înmatriculare românești, dar acest lucru nu a fost confirmat de autorități.
Ambasada României la Atena și Consulatul General de la Salonic urmează să transmită informații dacă printre victime se află și cetățeni români. (foto: Facebook)











