În perioada 15-17 august a.c., structurile de arme din județul Bacau au fost la datorie şi au acţionat cu fermitate, pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.
La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale au executat, zilnic, misiuni specifice.
Polițiștii au intervenit la 264 de solicitări primite din partea cetățenilor, din care 239 semnalate prin 112. Totodată, au fost organizate 4 acțiuni.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant delict, 8 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni şi au fost sesizaţi cu privire la 46 de infracţiuni, din care 26 contra persoanei și 6 contra patrimoniului.
Polițiștii au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, sancționând atât încălcarea normelor de conviețuire socială cât și nerespectarea normelor rutiere. Astfel, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au aplicat 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 295.000 de lei.
Față de 73 de conducători auto s-a dispus măsura complementară a reținerii permisului de conducere, dintre care 22 pentru viteză și 23 pentru alcool.
În alte 30 situații s-a luat măsura retragerii certificatului de înmatriculare.
Exemplificăm:
La data de 15 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic, un bărbat de 43 de ani, din județul Sibiu care conducea o autoutilitară având dreptul de a conduce suspendat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis.
La data de 17 august a.c., în jurul orei 23.00, un bărbat de 50 de ani, din comuna Buciumi a fost depistat la volanul unui autoturism, de către polițiștii din cadrul Sectiei 10 Poliție Rurală Onești, cu o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-a fost reținut permisul de conducere și i s-a eliberat dovadă fără drept de circulație. Totodată, polițiștii au deschis dosar penal.
Tot în perioada 15 – 17 august 2025, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza județelor Bacău, Iași, Vaslui, Neamț, Vrancea, Galați și Suceava.
Pe parcursul celor trei zile, jandarmii au fost prezenți la peste 20 de manifestări cultural-artistice și religioase, contribuind la desfășurarea acestora în condiții de siguranță și liniște pentru participanți. De asemenea, au fost constituite echipe mobile de intervenție, care au acționat permanent pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.
În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.600 de lei, și au fost constatate 2 infracțiuni, pentru care au fost luate măsurile legale.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Stefan cel Mare” Bacău, au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza județului Bacău, în stațiunea montană Slănic Moldova și stațiunea balneoclimaterică Târgu-Ocna, au desfășurat misiuni de mentinere și asigurare a ordinii și liniștii publice atât în mod independent, cât şi în sistem integrat și misiuni de asigurare a pazei și protecției la cele 29 de obiective din competența inspectoratului.
Pe timpul celor peste 17 misiuni de asigurare a ordinii publice în care am fost alături de cetățeni la evenimentele Festivalul Gastronomic „Cătălin Scărlătescu” din municipiul Bacău, Recitalurile Verii din Onești, Zilele orașului Dărmănești, sărbătorile comunelor Luizi-Călugăra, Dămienești, Săucești, Ghimeș-Făget, Festivalul de folclor și tradiții populare din localitatea Hângani, Sărbătoarea Diasporei din Parcul Catedralei Bacău, Campionatul Național de Box U23 din municipiul Bacău, Crossul Copilăriei din Dofteana, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost constatate și sancționate o serie de abateri de la normele legale.
Astfel, au fost aplicate peste 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11400 de lei cu precădere pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, tulburarea ordinii publice, provocarea unor scandaluri, adresarea de injurii.
Totodată, jandarmii au intervenit la 12 incidente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau telefonic la dispeceratul unității.
Apelurile au vizat intervenția cu privire la prezența unor animale sălbatice, scandaluri, nesupravegherea animalelor.
Mai mult, în toată această perioadă, au fost realizate activități preventive în cadrul campanei “Spațiul public este al tuturor!” și peste 1000 de persoane au primit pliante cu informații utile.
De asemenea, pe întreaga durată a minivacanței, de la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. C-tin Ene”din Bacău, echipajele de pompieri și paramedici SMURD au fost în dispozitiv complet, asigurând răspuns continuu, 24 de ore din 24. Coordonarea misiunilor s-a realizat prin dispeceratul integrat, astfel încât fiecare solicitare să primească un răspuns prompt și adecvat.
Totodată, în perioada minivacanței, pompierii militari au acționat permanent pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului.
În total, salvatorii au gestionat 93 de situații de urgență, demonstrând implicare și reacție rapidă în sprijinul comunității.
Principalele interventii au vizat, asistență medicală de urgență acordată de către echipajele SMURD, în 42 de cazuri, pentru persoane cu diverse afecțiuni sau traumatisme.
A fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea a 7 incendii iar pentru a asigura o reacție cât mai eficientă în cazul producerii unor situatii de urgență au fost făcute 23 de recunoașteri în teren (verificări de trasee, puncte de alimentare cu apă, căi de acces și riscuri specifice).
Ne exprimăm aprecierea pentru cetățenii care au dat dovadă de spirit civic, respect față de lege și o conduită responsabilă în spațiul public, contribuind astfel la buna desfășurare a manifestărilor din această perioadă.
Mulțumim tuturor participanților care au înțeles să respecte indicațiile forțelor de ordine, să evite situațiile de conflict și să se bucure de aceste zile în siguranță.
Totodată, reamintim importanța respectării normelor legale privind conviețuirea socială, protejarea mediului și interzicerea consumului și traficului de substanțe interzise.
Structurile de arme ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău rămân la datorie și pe viitor, pentru a asigura un climat optim de ordine publică și siguranță și vă reamintim că ne puteți solicita sprijinul, ori de câte ori este nevoie, fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.











