Ciclonul Boris a adus și în țara noastră precipitații uriașe și acestea au făcut prăpăd în estul țării. Reprezentanţii prefecturii Galaţi au transmis că un bărbat a decedat, fiind luat de viitură, iar o femeie a fost găsită decedată în casă.
Cele două persoane care și-au pierdut viața sunt din Drăgușeni și Pechea, două localități puternic afectate de inundații, notează europafm.ro.
Acestea au fost luate de puhoaiele dezlănțuite și nu au mai putut fi salvate. Oamenii au fost treziți din somn de viiturile puternice și mulți s-au suit pe case pentru a se salva, pentru că apa depășește în multe localități 1,5 metri.
Localităţile afectate de viituri şi inundaţii includ Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Bereşti Meria şi Mândreşti. În localitatea Cudalbi, situaţia este deosebit de gravă, apa atingând o înălţime de aproximativ 1,5 metri.
Drumul național 25 Galați – Tecuci este blocat de ape, între Tudor Vladimirescu și Vameș.
12 drumuri județene sunt și ele blocate de ape sau de aluviuni. Iar până la ora 14.00, cel puțin, județul Galați se află sub avertizare cu cod roșu de viituri, torenți și creșteri ale cotelor de pericol pe Prut și Corozel. (foto: ISU Galați)












