Acasă National / Externe MOTIVUL pentru care URSUL ar fi atacat-o pe fata de 19 ani....

MOTIVUL pentru care URSUL ar fi atacat-o pe fata de 19 ani. NOI INFORMAȚII în cazul tinerei ucise cu bestialitate de urs, pe traseul Jepii Mici

 

Noi informaţii în cazul tinerei de 19 ani, atacată şi ucisă cu bestialitate de un urs, pe traseul Jepii Mici, din Munţii Bucegi. Tragedia a avut loc sub privirile îngrozite ale iubitului ei, dar şi în telefon cu dispecerii 112. Din primele informaţii, se pare că atât fata, cât şi prietenul ei au sunat după ajutor. A fost însă, prea târziu. Pentru recuperarea cadavrului, salvatorii au fost nevoiţi să omoare ursul, notează observatornews.ro.

Din informaţiile provenite de la şeful Salvamont Prahova – Dan Banu – se pare că cei doi tineri au primit iniţial mai multe sfaturi pentru a încerca să scape de prezenţa ursului, însă nimic nu i-a ajutat să scape de animalul sălbatic.

Cei doi au sunat în paralel la 112, timp în care fata de 19 ani a fost atacată şi târâtă de urs.

„Era îngrozită… vă dați seama, țipa: ‘Ursul se apropie din ce în ce mai amenințător!’. Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon și tânărul striga că sunt atacați de urs și că a luat fata. A fost ceva groaznic! Ne-a spus că ursul a prins-o pe fată de un picior și o trage după el și, la un moment dat, nu a mai văzut ce a făcut cu ea. Din potecă, ursul a târât-o și a aruncat-o la 120 de metri în firul văii”, povesteşte Dan Banu, șeful Salvamont Prahova.

MOTIVUL PENTRU CARE URSUL AR FI ATACAT-O PE FATĂ

Tragedia cumplită i-a marcat inclusiv pe salvamontişti, dar şi pe dispecerii de la 112 care au auzit ţipetele disperate ale fetei înainte ca apelul să se închidă brusc. Şeful Salvamont Prahova – Dan Banu – susţine că animalul ar fi fost turbat: „Nu ne-am mai confruntat în ultimii 10-15 ani cu o situație așa gravă. Noi credem că ursul era turbat pentru că, de obicei, el nu atacă așa, fără motiv. Nu era ursoaică cu pui, era un urs mai tânăr, presupun că era turbat, altfel nu ne explicăm violența atacului”.

„În general, urșii atacă atunci când se simt amenințați și de multe ori atacă fără să finalizeze atacul. De fapt, cele mai multe atacuri sunt cele așa-zise atacuri false, când nu se finalizează atacul. Problema o face ca locul atacului să fie un loc în care să nu ai niciun potențial de a evita atacul, nu ai unde să te ascunzi, nu ai unde să fugi. Dacă ursul pornește către tine dintr-o poziție dominantă, atunci vine spre tine, nu ai unde să te ascunzi. Pe Jepii Mici, daca s-a întâmplat în zona unde urcarea e aproape verticală, efectiv nu ai unde să te ferești! În unele situații nu trebuie să faci nimic, în altele să te ferești, să îți faci simțită prezența. Când te întâlnești cu ursul, creierul tău reacționează altfel decât ce ai citit în cărți. Să faci gălăgie e prima soluție. Să îți fac simțită prezența, indiferent de ce animal discutăm. Autoritățile trebuie să facă publice rezultatele anchetei, să explice ce s-a întâmplat. Probabil vinovat a fost ursul, probabil a fost alt context”, a adăugat specialistul în urşi Ioan Mihai Pop, susţinând că atacul nu poate fi pus pe seama temperaturilor caniculare din ultimele săptămâni. „În timpul zilei se adăpostesc și, totuși, în zona montană, în pădure nu e atât de cald”. (foto: observatornews.ro)