34 de apartamente la executări silite, în județul Bacău!

0
6004

Cele mai multe apartamente scoase la executare sunt în municipiul Bacău, dar și în Onești se găsesc destule locuințe la bloc care urmează a fi executate silit, ca urmare a datoriilor proprietarilor, cel mai probabil către instituții bancare.

Dintre cei aflați în căutarea unei locuințe, nu puțini sunt cei care aleargă după “chilipiluri”, cazul apartamentelor care urmează a fi executate silit. Prețul acestora scade considerabil dacă nu sunt achiziționate de la prima licitație, ceea ce se și întâmplă de cele mai multe ori. Adesea, locuințele executate silit sunt vândute sub prețul pieței.

În Bacău se găsesc la acest moment 34 de apartamente executate silit, cele mai multe dintre ele fiind în municipiul Bacău – 15, și în Onești – 11. În Comănești sunt 3 apartamente executate silit, în Buhuși – 2, iar în Tg. Ocna, Moinești și Podu Turcului – câte unul.

“La prima licitație, imobilele sunt scoase la vânzare la valoarea rezultată din raportul de evaluare – aceasta corespunde, mai mult sau mai puțin, cu prețul pieței. Abia la a doua licitație, din prețul inițial se scade 25%. Dacă proprietatea nu se vinde nici la al doilea termen, următoarele se organizează, de cele mai multe ori, pornind de la același preț. Potrivit legii, începând cu a treia licitație creditorul are dreptul – dar nu obligația! – de a mai scădea prețul cu încă 25%, proprietățile ajungând astfel la un minus de 50%. Deși, teoretic, de la a treia licitație, un imobil se poate vinde la un preț mai mic decât cel de la a doua licitație (în cazul în care nu sunt persoane care să ofere această sumă), în practică, aceasta este o procedură complicată. Creditorii, dar și debitorii pot contesta vânzarea în cazul în care suma obținută se situează sub un preț considerat acceptabil”, ne-a explicat un executor judecătoresc.

Apartamentele execute silit din județul Bacău se găsesc pe site-ul executari.com.