(P) .

O zi specială pentru credincioșii parohiei Mănăstirea Cașin I din protopopiatul Onești a fost ziua de sâmbătă, 11 iulie 2020, când, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, copiii și tinerii de aici s-au organizat, alături de pr. Gheorghe Leuștean, președintele Asociației Suroti, pentru a participa și a da răspunsurile liturgice la strană, notează eprb.ro.

După oficierea Sfintei Liturghii a avut loc conferința cu titlul: Sf. Paisie Aghioritul și tinerii, ce a fost susținută de părintele Daniel Marari, în prezența părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, a tinerilor și credincioșilor din parohie.

Investind sentimente frumoase, timp și energie pentru formarea copiilor, părintele Gheorghe Leuștean, a explicat în cuvântul de final motivul înființării Asociației pe care o reprezintă:

Fiind ȋn mijlocul lor am identificat nevoile copiilor și ale părinților din comunitate, astfel a luat ființă Asociația, pentru a-i putea ajuta și mai mult. Ȋn același timp, aveam nevoie și de un spațiu adecvat activităților, de o „casă a tȃnărului”, la care el să poată veni atunci cȃnd simte nevoia. Ȋn acest scop, Casa Sfȃntului Paisie are un paraclis cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromița și Sfȃntul Paisie Aghioritul” pentru zidirea duhovnicească a copiilor și a familiilor aflate ȋn dificultate, o sală mare multifuncțională, două birouri, trei băi și o bucătărie.  Suntem bucuroși că ȋn zilele acestea  au venit ȋn Casa Sfȃntului Paisie, pentru  paraclis,  două icoane mari, pictate pe lemn, una cu Maica Domnului Prodromița și cealaltă cu Sfȃntul Paisie Aghioritul. Aici se vor derula multiple activități recreative, educative și catehetice pentru copii, tineri și adulți prin Centrul de zi pentru copii și Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți.

Tinerii din  corul „Sfȃntul Paisie Aghioritul” au dat răspunsurile liturgice la strană, iar după conferință, aceștia au susținut un spectacol de cȃntece patriotice.

Tot acum, a fost oficiată, de către părintele protopop Ioan Bârgăoanu  slujba de sfințire a Icoanelor Maicii Domnului Prodromița și a Sfȃntului Paisie Aghioritul, ce vor fi amplasate în paraclisul din interiorul sediului Asociației „Suroti-Mănăstirea Cașin”.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii noului coronavirus. (sursa foto: eprb.ro)