Cunoscutul artist oneștean Vladinsky revine la Balul de la Castel, din Iași, cel mai important eveniment caritabil din Moldova, organizat anual de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
În cadrul ediției de anul acesta, cu tema „UNISON – Înconjoară-te de bine”, Vladinsky va oferi spre licitație caritabilă o lucrare din seria sa emblematică Observer, colecție care a depășit 1.000 de lucrări și este prezentă în colecții de artă din New York, Tokyo, Geneva, Londra și Miami.
Participarea artistului nu este doar un act cultural, ci și unul de generozitate: trei lucrări din seria Observer vor fi prezentate în cadrul serii, iar câștigătorul licitației va putea alege una dintre ele. Una dintre celelalte va fi donată unui muzeu din România, iar cea de-a treia va putea fi achiziționată direct de la artist.
Observer, seria semnată de Vladinsky, este cunoscută pentru portretele sale silențioase, dar încărcate de intensitate, care explorează tăcerea, introspecția și privirea ca formă de dialog. Lucrările sunt realizate în tehnică mixtă pe pânză, cu o cromatică vibrantă și expresii ce reflectă adâncimea emoțională a personajului observator.
Anunțul organizatorilor:
Pe 25 septembrie, în cadrul licitației caritabile a Balului de La Castel, ne bucurăm să îl avem din nou alături pe @ivladinsky, unul dintre cei mai apreciați artiști români contemporani pe scena internațională.
În acest an, artistul propune un format special: trei lucrări din seria sa emblematică Observer vor fi prezentate în cadrul serii. Câștigătorul licitației va putea alege una dintre cele trei lucrări. Una dintre celelalte două va fi donată unui muzeu din România. Cea de-a treia va putea fi achiziționată direct de la artist.
Seria Observer a depășit recent 1000 de lucrări realizate, fiind prezentă în colecții din Londra, Miami, New York, Tokyo, Geneva și multe alte colțuri ale lumii. Cu fiecare lucrare, Vladinsky explorează tăcerea, introspecția și relația subtilă dintre cel care privește și cel care este privit.
Participarea sa nu este doar un act artistic, ci și un gest de generozitate și implicare pe termen lung. Suntem recunoscători să îl avem din nou alături în cadrul unei seri dedicate binelui.
Cele trei lucrări oferite de Vladinsky în cadrul licitației caritabile fac parte din celebra serie Observer, o colecție de peste 1000 de lucrări care a traversat lumea și a ajuns în colecții private din marile centre ale artei internaționale.
Realizate în tehnică mixtă pe pânză, lucrările sunt construite în jurul unei figuri centrale care nu rostește nimic, dar care privește intens. Acest personaj tăcut devine un martor, un alter ego sau chiar o oglindă a privitorului.
Fiecare piesă are o cromatică puternică, intensă, uneori aproape electrică, un contrast viu cu liniștea și simplitatea expresiei. Este o invitație la introspecție, dar și o declarație vizuală despre identitate, prezență și conștiință.
Lucrările prezentate în seara Balului nu sunt doar obiecte decorative. Sunt fragmente de tăcere încărcate de sens. Sunt expresii ale unei arte care, chiar și atunci când nu vorbește, spune totul.
Vezi această postare pe Instagram











