La mai bine de un secol de la sfârșitul Primului Război Mondial, o poveste impresionantă a adus șase cetățeni slovaci în comuna Mănăstirea Cașin, aflată la aproximativ 15 kilometri de Onești. Ei au venit să refacă, pas cu pas, drumul unui soldat care a luptat și și-a găsit sfârșitul pe aceste meleaguri, fără să mai apuce vreodată să se întoarcă acasă.
Istoria nu înseamnă doar pagini din cărți sau documente din arhive. Uneori, ea înseamnă oameni care, după mai bine de 100 de ani, străbat sute de kilometri pentru a ajunge în locul unde destinul unui membru al familiei lor s-a încheiat.

Așa s-a întâmplat zilele trecute în comuna Mănăstirea Cașin, unde Lukáš Lavko Drienovský, din localitatea Jedľové Kostoľany, Slovacia, a ajuns împreună cu tatăl său, fratele său și trei prieteni. Scopul călătoriei lor a fost unul profund emoționant: refacerea ultimului drum parcurs de străbunicul lui Lukáš, soldat în armata austro-ungară, care a luptat în munții Mănăstirii Cașin în timpul Primului Război Mondial.
Potrivit documentelor de arhivă descoperite de familie, soldatul și-a pierdut viața în această zonă și nu s-a mai întors niciodată acasă. După mai bine de un secol, urmașii săi au simțit nevoia să ajungă în locul unde s-a încheiat povestea lui.

În timpul vizitei, grupul a fost însoțit de șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mănăstirea Cașin, Ilie Vasilache, și de Sever Iulian Ciolac. Împreună au urcat pe Vârful Războiului și pe muntele Chinușu, refăcând simbolic traseul parcurs de soldatul slovac cu mai bine de o sută de ani în urmă.
Pe lângă această incursiune în istorie, oaspeții din Slovacia au avut ocazia să descopere și frumusețile comunei, fiind primiți de autoritățile locale.
„Am avut plăcerea să îi primim în comuna noastră și să le prezentăm frumusețile și obiectivele reprezentative ale Mănăstirii Cașin. Sperăm că au plecat cu amintiri frumoase și că vor reveni cu drag”, a transmis primarul George Adrian Bucur la finalul întâlnirii.

Edilul consideră că această vizită demonstrează că memoria celor care și-au pierdut viața în război rămâne vie, chiar și după generații întregi.
„După mai bine de 100 de ani, urmașii unui soldat căzut pe aceste meleaguri au ajuns în locul unde s-a încheiat destinul străbunicului lor. Este o dovadă că istoria nu se uită, iar respectul pentru memoria celor care și-au dat viața aici trece dincolo de generații și de granițe”, a mai menționat primarul comunei.
Vizita celor șase slovaci a fost mai mult decât un simplu popas turistic. A fost o întâlnire cu trecutul, cu memoria unei familii și cu istoria locurilor din jurul Oneștiului, unde urmele Primului Război Mondial continuă să fie descoperite și astăzi. Pentru oaspeții veniți din Slovacia, călătoria a închis, simbolic, un cerc rămas deschis timp de peste un secol. (foto: Facebook/George Adrian Bucur)











