Viitorul Onești nu a izbutit să obțină decât un punct pe terenul celor de la SR Brașov, echipă care avea numai înfrângeri până la ora jocului de ieri după-amiază. Meciul SR Brașov – Viitorul Onești, din prima etapă a returului Ligii a 3-a, Seria a 5-a, s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce gazdele au condus cu 2-0.
Amărăciunea este cu atât mai mare în tabăra Viitorului Onești cu cât echipa lui Giani Florian a încasat unul dintre goluri de la un veteran, un jucător de 53 de ani, este vorba despre ex-oneșteanul Ionuț Pârvu.
Potrivit presei locale brașovene, antrenorul – jucător Ionuț Pârvu (53 de ani) a deschis scorul în minutul 2, cu un șut fabulos de la circa 30 de metri! Andrei Dedu a majorat avantajul gazdelor în minutul 31. În partea secundă, Viitorul Onești a ratat un penalty în minutul 67 (a apărat portarul advers), după care Vasile Padovei a redus din diferență în minutul 72. Tot Vasile Vasile Padovei avea să restabilească egalitatea în minutul 86, Viitorul smulgând astfel un punct.
Viitorul Onești a ajuns la 5 meciuri consecutive fără victorie, ultimul succes datând din etapa a 5-a, 3-1 cu Olimpic Zărnești.
În etapa a 11-a, Viitorul Onești va primi vizita celor de la Sepsi 2 Sfântu Gheorghe, meci programat sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 14.00. (foto: monitorulexpres.ro; foto mic: liga2.prosport.ro)
















