Viitorul Curița și-a trecut în cont, în această dimineață, cel de-al 8-lea succes stagional, după ce s-a impus, pe stadionul CSM din Onești, în fața celor de la Aripile Cleja, cu scorul de 13-0 (4-0), într-un meci din cadrul etapei a 9-a a campionatului județean Bacău.
Echipa lui Costică Ene a dominat jocul cu autoritate, încă din primul minut punându-se doar problema scorului, diferența de valoare dintre cele două echipe fiind mai mult decât evidentă.
Cășunenii au înscris din toate pozițiile, cu maximă lejeritate, nu mai puțin de 8 dintre jucătorii echipați în roșu și alb trecându-și numele pe lista marcatorilor: Bogdan Corman (4 goluri), George Șchiopu (2), Vasile Padovei (2), George Folia (2), Mihai Toader, Alin Mâșu, Rareș Mihalache – câte unul.
Dacă înaintea meciului cu Aripile Cleja echipa lui Costică Ene avea o medie de 3,62 goluri/meci, grație celor 13 reușite de astăzi George Folia și compania au ajuns la o eficacitate remarcabilă: 4,66 goluri/meci.
Totodată, merită remarcat faptul că Viitorul Curița a încheiat și acest meci cu poarta proprie imaculată, acesta fiind a șasea partidă la rând în care cășunenii nu primesc gol.
Într-un alt meci din cadrul etapei a 9-a a campionatului județean, liderul clasamentului la zi, Gauss Bacău, a câștigat cu scorul de 5-0, în deplasare, în fața formației Flamura Roșie Sascut. Gauss are 27 de puncte (punctaj maxim!), în timp ce Viitorul Curița a acumulat 24 de puncte.
Cele două echipe se vor afla față în față în runda a 14-a, pe 18 noiembrie, la Bacău.