Chiar dacă suntem la sfârșitul lui martie, iarna nu se dă plecată. În județul Bacău a nins astăzi în reprize, iar la Slănic Moldova s-a așternut un strat de zăpadă de câțiva centimetri buni (vezi foto mare).
Potrivit meteorologilor, de miercuri până joi la ora 9.00, vremea se va menține rece, cerul va fi temporar noros, iar vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul a -5 grade. Noaptea se va produce brumă.
„Utilajele de deszăpezire ale Secției Drumuri Naționale Bacău acționează în acest moment în zona de munte a județului, unde se înregistrează ninsori abundente și moderate (DN 12A, Ghimeș – Comănești, DN 12B, Tg. Ocna – Slănic Moldova), la temperaturi ale aerului situate în jurul pragului de îngheț”, a transmis DRDP Iaşi.
VIDEO: DRDP IAŞI – Imagini de pe DN 11, Hârja.












