Mama lui Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adusă joi de poliţişti cu mandat la sediul DIICOT din Capitală pentru a fi audiată în dosarul fiului ei. Aceasta este bănuită că ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori din dosar, relatează observatornews.ro.
Potrivit unor surse judiciare, femeia este suspectată pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, după ce ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei. De asemenea, la DIICOT a venit pentru audieri şi tatăl lui Vlad Pascu.
Joi dimineaţă, procurorii DIICOT şi ofiţeri de la Antidrog au declanşat o vastă operaţiune în Capitală cu numele de cod „Hidra”, care îi vizează pe cei din anturajul lui Vlad Pascu, consumatori şi traficanţi de droguri. Printre aceştia se află şi prieteni ai lui Vlad Pascu, care erau cu acesta pe litoral în perioada producerii accidentului în localitatea 2 Mai.
Procurorii DIICOT arată că este vorba de tineri din familii cu importante posibilităţi materiale, care şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.
Conform anchetatorilor, cei în cauză ar fi specializaţi în distribuirea de canabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar şi alte droguri sintetice, în diverse locaţii, restaurante şi cluburi de lux, majoritatea clienţilor drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanţi, persoane cu un potenţial financiar ridicat.
Potrivit unor surse, cele două dosare din cadrul operațiunii Hidra sunt coordonate de procurorul Oana Schmidt Hăineală, scrie g4media.ro.
Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc şi mare risc la petreceri private desfăşurate în diverse locaţii private din Bucureşti, la care, de asemenea, au participat persoane cu potenţial financiar ridicat.
COMUNICATUL DIICOT:
La data de 14.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, în două cauze, astfel:
Într-o cauză, având ca obiect infracțiunea de trafic de droguri de risc, în care o persoană are calitatea de suspect, se efectuează un număr de 9 percheziții domiciliare, mai multe persoane urmând să fie aduse la audieri.
În cea de a două cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra înfăptuirii justiției, precum și pentru infracțiuni privind regimul drogurilor, respectiv : punerea la dispoziție a locuinței in vederea consumului de droguri, trafic de droguri de risc și mare risc, două persoane având calitatea de suspect.
Față de un suspect cercetările sunt efectuate pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, iar pentru cel de al doilea pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul de droguri.
La această cauză s-a dispus reunirea unui dosar aflat pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, în care o persoană are calitatea de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (foto mare: captură video; foto mic: observatornews.ro)